Posts

Dac-aș fi Dumnezeu

  Dac-aș fi Dumnezeu Aș recrea legile privirii, Aș popula acest pământ Cu suflete Ce se văd cu adevărat Unele pe altele. De-aș putea, Oh! de-aș putea Aș da Ochilor mei verzi mai puțină furtună Și mai multă gingășie. Ochilor căprui mai puține incendii Și mai multe fluvii curgătoare. Iar ochilor negri, Cu totul alt paradis, Unde Eva nu mai mușcă din măr Iar Adam e veșnic fericit.

Intangibil

 I ntangibil Ea se afla pe un țărm, El, pe malul celălalt. Ea locuia într-un castel de nisip El, într-un regat adevărat. Ochii ei verzi erau ca niște perle Mai mult sau mai puțin prețioase Pentru corăbierii ce se aflau în tranzit. Dacă marea s-ar fi desfăcut în două, Poate că nici ea nu s-ar mai fi ascuns în propria scoică Și intangibilul ar fi ajuns într-o bună zi tangibil.

Ziua Internațională a Poeziei

Ziua Internațională a Poeziei Când eram mică, mă întrebam cum pot oamenii să-și poarte inima în piept. Când m-am făcut mare, mă întrebam dacă toate inimile sunt la fel. Tuturor le bate ceva în piept, Unora, O floare carnivoră. Altora, Un ceasornic.

Sloi

 Inimă, Pe unde străbați de atâta vreme? Ah, de data asta te-ai oprit. Inimă,  Tu, în plină iarnă,  Ai învățat cum să înoți în lacuri înghețate